Cu toată nebunia asta cu “Me before you” în toate feedurile de Facebook, n-avem cum să scap de tentație, mai ales că am o curiozitate soră cu nemărginitul. Prima dilemă: are rost să citesc cartea (mă așteptam să fie un chestiune siropoasă și previzibilă) sau mă uit direct la film?
Ca în 90% din cazuri, a câștigat cartea – am zis s-o încep și dacă mă plictisește teribil, renunț. Ei bine, da, a fost un sirop, dar nu dintre cele grețos de dulci și nu m-a făcut să o abandonez necitită. Să vă explic de ce. Fără mari pretenții literare și fără metafore sau simboluri ascunse, simplă și aproape la mintea cocoșului, cartea este însă foarte emoționată și te lasă totuși cu o întrebare de care nu mai poți să scapi. “Dacă aș fi în locului lui Will (personajul principal), aș accepta o viață de compromis?” N-am răspunsul, încă mă bântuie dilema. Mi-a plăcut inocența bine zugrăvită a Louisei (celălalt personaj principal), sinceritatea construirii unui personaj imperfect, cu defecte și scăpări, dar și felul în care cititorul este “pregătit” pentru sfârșit puțin câte puțin în fiecare capitol. Eu n-am avut cum să scap de spoilere pe Facebook, știam finalul dinainte să încep cartea, dar nu-mi pare rău că am citit-o, simt că mi s-a deschis o fereastră în profunzimile unei dileme morale la care nu prea mă gândisem.
Filmul? Sincer, m-a dezamăgit un pic. Știu că în mai puțin de două ore nu este timp să construiești toate personajele la fel de bine ca în carte și nici să redai toate scenele importante, dar mi se pare că scenariștii au eliminat câteva scene care dădeau un pic de substanță poveștii. Parcă au ales varianta mai superficială, mai comercială, mai facilă. Tot m-a emoționat, dar m-am bucurat că am citit cartea înainte. Ceea ce v-as recomanda și vouă, dacă nu vă cad prea greu la stomac cărțile romantice.
Acum m-am apucat de continuare, “After You” vă spun după ce o termin dacă merită. Sper să fie și asta de un sentimentalism digerabil. 🙂