Îmi aduc aminte perfect prima mea întâlnire cu o carte, deși au trecut de atunci mai bine de 25 de ani: era subțire și misterioasă, îmi cădea adesea pe pernă când dădeam cu picioare în bibliotecă. Îmi imaginam sute de scenarii cu ochii la coperta ei verde și la măgărușul care se zgâia la mine cu ochii mari și cu un rânjet cât toată coperta. Abia după ce a început mama să îmi citească și am aflat povestea măgărușului, pe care nu mai știu cum îl cheamă, am început să îmi doresc să pot citi. Mai aveam zeci de cărticele pentru copii în bibliotecă care așteptau să mă prind eu cum stă treaba cu alfabetul. Atunci, pe la 5 ani, am început să ma culc cu cărțile și nici până în ziua de azi nu mă pun în pat fără să am o carte aproape, chiar dacă în unele seri îmi este clar că voi adormi înainte să o deschid.
